Fericirea este o distragere de la tragedia umanului. Hamlet o stia, Dostoievsky o stia, Abraham Lincoln o stia, precum si Robbie Williams o stie de asemeni (si-au asumat public depresia cea de toate zilele).
Cautarea inversunata a fericirii este insesi sursa nefericirii pentru ca fericirea, asa cum este ea vanata, este un mit. Plictisit de linistea stabilitatii si predictibilitatii iar pe de alta parte timorat de povara incertitudinilor existentiale, omul alearga intr-un labirint fara iesire dupa himera fericirii.
Insesi alergatura dupa fericire ofera pretextul care justifica nefericirea de moment. Totul va fi sa fie candva, cand karma o sa permita, cand va vrea Domnul, cand va aparea barbatul sau femeia ideala, cand o sa arati intr-un mare fel sau poate cand vacanta all inclusive o sa vina la pachet cu sedinte de terapie.
Fericirea ca si stare nu este o constanta perpetua, ci o experienta de varf oferita de un eveniment glorios din viata. Povara de a fi fericit dupa modelele create pentru el de legiuitorii sociali care creeaza standardul de „normalitate”’ face omul sa desconsidere micile victorii zilnice. Insusi faptul ca mai are inca o zi de viata este desconsiderat condescendent, desi matematic vorbind, are un numar extrem de finit de zile.
Speranta de viata in Romania este de 74 de ani. Considerand, la modul ideal, ca de pe la 20 de ani individul poate sa inceapa devirusarea de miturile cu care a crescut din povestile lui Petre Ispirescu, iubirile marca Hollywood si sexualitatea inhibata de morala dar exorcizata salbatic de siturile de profil, raman 54 de ani de viata. Adica 19 710 zile. Doar atat!
Ai fix aproximativ 20 de mii de zile pentru a trai constient si implinit. Din acestea ai cheltuit deja probabil destul de multe. Gandeste-te ca acesta este creditul ce ti s-a oferit din care cheltui darnic, desi nu iti permiti, risipind timpul tau in stanga si in dreapta in mod trivial si pe oameni care nu merita.
Acest timp pretios il mai risipesti si contabilizand obsesiv compulsiv ceea ce nu ai, ceea ce nu ti s-a dat, greselile celorlalti fata de tine, insuficienta guvernului sau nedreptatea lui Dumnezeu fata de tine. Majoritatea acestor zile sunt petrecute intr-o plangere de propria mila. Ca X nu te iubeste, ca parintii nu ti-au dat suficient sau ca ti-au dat prea mult si te-au sufocat, ca timpul trece si imbatranesti, ca nu esti ceea ce te-ai visat ca vei fi.
Inca o zi in Valea Plangerii inseamna inca o zi de absenta din legenda ta personala. Omul isi traieste viata privind inainte dar blocat de trecut, cu senzatia ca va fi etern desi insesi constiinta efemeritatii il face sa se minta cu atata candoare.
Unul din marile obstacole in a fi fericit este asteptarea unei stari foarte intense de fericire, ignorand cu un mare lux ontologic cat soare te asteapta intr-un fir de iarba sau in imbratisarea unui suflet drag.
Fiecare zi ne gaseste facand recensamantul neajunsurilor noastre. Ne sfiim ca niste dudui nepricepute in a vedea frumosul din viata noastra, amanand climaxul emotional pentru cand o sa avem, sau o sa fim, sau o sa dregem vreo isprava nemaivazuta.
Copilariile multora dintre noi au fost nefericite sau lipsite de viziunea educationala a unor parinti constienti. Dar nu e niciodata prea tarziu sa ai o copilarie fericita. Incepe cu iertarea contextelor si oamenilor care ti-au faultat devenirea si continua cu reinvestirea cu credit a fiecarei zile – un credit de nevoi personale, cum ar fi bucuria si constientizarea.
Fericirea nu e o consecinta a dobandirii a ceva ce nu avem, ci este o recunoastere si apreciere a ceea ce avem. Intr-un fel, fericirea e oforma de curaj – curajul de a iesi din turma sociala amprentata de nemultumire si de a raspandi zambete si entuziasm. Suntem cu totii in aceeasi poveste, doar ca unii dintre noi privesc spre stele.
Fericirea e intotdeauna un by-product. Adica un produs secundar, o rezultanta a indeplinirii altor scopuri. Acesta e paradoxul – devii fericit cand nici nu iti dai seama si in nici un caz nu alergand dupa ea.
Un om nemultumit este prins intr-o drama interioara de victimizare, considerand ca cineva, candva, nu i-a dat ceea ce trebuie sa-i dea. Crestem o societate de „followers”’ care vor astepta sa li se dea, ca si atitudine generala in viata. Aceasta asteptare este si fata de fericire, pe care trebuie sa ti-o forteze cineva in viata ta, ca sa iti asumi luxul de a fi fericit.
Un lider insa nu asteapta sa i se dea ci creeaza si urzeste contexte, ganduri si actiuni care sa ii aduca implinirea. Isi asuma crearea propriului destin, nemaiasteptand din cer sau de la un pamantean sa-l forteze sa iasa din labirintul neimplinirilor.
Isi ia drept stapan si sclav deopotriva mintea sa pe care o descoase si o educa sa gandeasca in mod corect, dupa principii de viata personalizate si nu asimilate din jur ca si adevar incontestabil.
Vinovati vei gasi oricand pentru starile tale albastre. Nu e usor sa te extragi din matrixul social al mitologiei despre om, dar intreaba-te mereu ce optiuni ai. Si cand iti va da cu minus, vei renunta la alintul existential ca lucrurile trebuie sa se intample de la sine, si iti vei asuma responsabilitatea propriei impliniri.
Si vei vedea ca acele mari pustiuri nu-si vor mai pierde in tine nisipul, ci le vei vizita tu cand iti va fi dor de nostalgii, intr-un mod demn si asumat.
